0256234101 primaria_pischia@yahoo.com

Comunicat de presă privind interdicția de incendiere necontrolată a miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase

COMUNICAT DE PRESĂ

Din cauza semnalării frecvente de arderi ale miriştilor şi resturilor vegetale pe terenurile arabile, precum şi ale vegetaţiei pajiştilor permanente produse la nivelul judeţului, prin prezentul comunicat atragem atenția că ESTE INTERZISĂ incendierea vegetației și a deșeurilor de orice fel. 

Încălcarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau iară titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.

Totodată,  arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice constituie infracţiune dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală și se sancționeză cu  închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Beneficiarii care depun cereri unice de plată la A.P.I.A. şi solicită sprijin financiar aferent schemelor şi măsurilor de sprijin că, potrivit Anexei la Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54 din 2015 privind aprobarea normelor de ecocondiţionalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, trebuie să respecte una dintre cerinţele obligatorii aferente standardului pentru bunele condiţii agricole şi de mediu GAEC 6.2 “Este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente”.

Obiectivul standardului GAEC 6.2 îl reprezintă “menţinerea nivelului de materie organică din sol, inclusiv interdicţia de a incendia miriştile arabile. În situaţia în care beneficiarii mai sus menţionaţi nu respectă GAEC 6.2 în orice moment în cursul anului calendaristic în cauză, acestora li se aplică o sancţiune administrativă. Sancţiunea administrativă se aplică prin reducerea plăţilor sau excluderea de la întreaga sumă a plăţilor menţionate mai sus, care au fost acordate sau urmează a fi acordate beneficiarilor respectivi în baza cererilor de ajutor pe care aceştia le-au transmis sau urmează să le transmită în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea. Sancţiunea administrativă este aplicată fermierilor pentru fiecare schemă de plată accesată”.

Pentru combaterea  fenomenului de incendiere a resturilor vegetale de pe terenurile agricole, la nivelul instituţiilor APIA, IGSU şi GNM este încheiat un Protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, iar persoanele identificate că nu respectă aceste cerințe legale vor suporta toate consecințele legale.

Cu stimă,

COMISAR ȘEF,

Lavinia Alina CĂLUȘERU